luni, 9 mai 2011

Flesh Rodeo @ Underworld





"Trupa Astero continuă seria de concerte din 2011, sâmbătă, 7 mai, începând cu ora 20:00, în clubul Underworld din capitală, în compania celor de la Flesh Rodeo. Intrarea la eveniment este liberă!

Având un album la activ ("Voi, Noi Şi Maimuţele"), primit foarte bine de public, şi numeroase apariţii live de-a lungul celor aproape doi ani de existenţă, Astero au adus un suflu nou scenei alternative autohtone printr-o combinaţie originală de sunete şi influenţe, dublate de o sinceră plăcere de a cânta, care garantează reuşita fiecărui show. "Motivaţia existenţei trupei e uşor de explicat: ne place să cântăm, ne place ce cântăm şi ne place când şi altora le place ce cântăm." - se auto-caracterizează extrem de sugestiv membrii trupei.

Pentru Flesh Rodeo, concertul din Underworld este cel de-al treilea din carieră, după două live-uri susţinute în această primăvară în Control şi Iron City. Formaţia se orientează către un alternative metal modern şi este influenţată mai mult sau mai puţin vizibil de Tool, Korn sau Primus. Speră ca până în toamnă să lanseze la apă şi primul demo.

Nu în ultimul rând, un factor esenţial în ecuaţia serii de sâmbătă, 7 mai, este Underworld-ul, un punct central în dezvoltarea şi maturizarea scenei underground bucureştene din (aproape) ultimul deceniu, un club primitor, binevoitor, deschis către experimente şi având în spate o istorie care impune respect.

Vă aşteptăm, aşadar, sâmbătă, 7 mai, ora 20:00, în Underworld (Strada Colţei, nr. 48), pentru un concert cu intrarea liberă susţinut de trupele Astero şi Flesh Rodeo."

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu